APRINDEŢI O LUMÂNARE !
Onorabilii judecători ai Curţii Constituţionale au aprins o lumânare la capul muribundei democraţii autohtone. Decizia poate fi legală (personal am mari îndoieli, şi tocmai argumentarea deciziei mi le sporeşte), dar imorală este incontestabil. E ciudat cum în ultimele săptămâni, fără să fie prea băgată în seamă de comentatori, problema morală s-a ivit de câteva ori în centrul dezbaterii. O dată, cu numirea Noricăi Nicolai, poate şi ea legală dacă forţăm textele, dar perfect imorală şi aceea. Mai înainte cu accidentul provocat de dl. Orban. Acum, cu această decizie care pune un zăbranic peste memoria şi aşa foarte deficitară a românilor. Citită cu atenţie, argumentarea se referă la Securitate şi la regimul comunist, evitând cu mare grijă orice referire la caracterul lor funciarmente criminal, şi în felul acesta se vede limpede că este o reacţie bine gândită şi ţintită la Raportul de condamnare a comunismului la care făceam referire şi în articolul trecut. Fie şi prin comparaţie, ne puteam da seama de absurditatea deciziei: criminalii de război nazişti au fost urmăriţi decenii de-a rândul nu în primul rând de justiţie, ci de comisii şi organizaţii „civile” care i-au prins şi i-au deferit justiţiei. În Germania nimănui nu i-a dat prin cap să reproşeze Comisei Gauk de deconspirare a STASI că se substituie justiţiei şi că încalcă Constituţia. Satisfacţia din declaraţiile politicienilor noştri a fost greu de disimulat. Pentru că pe dl. Tinu junior nu l-a întrebat Justiţia nimic în legătură cu ameninţările de anul trecut din incinta Parlamentului, nici pe dl. Vadim, tristul circar din aceeaşi inubliabilă şedinţă. De ani de zile ne mulţumim să aprindem, cu resemnare, când şi când, o lumânare la căpătâiul democraţiei româneşti, puţini au încercat să vadă dacă nu poate fi resuscitată cu ceva eforturi. Am auzit teza halucinantă că nu avem voie să comentăm decizia Înaltei Curţii. Când în esenţa democraţiei stă tocmai dezbaterea publică a oricărei decizii. Când o democraţie este caracterizată tocmai de controlul reciproc al puterilor, nu de iluzoria lor „ independenţă” care nu înseamnă decât haos. După o dictatură neruşinată a unui parlament iresponsabil, avem acum, cireaşă pe îngheţată, o dictatură a diverselor paliere ale Justiţiei. Poate că, asemenea boxerului, societatea noastră civilă, amorţită şi în plin război civil cu sine însăşi, se va trezi din amorţeală şi confort stipendiat şi va înţelege că are de dus o muncă grea de educaţie, de formare a spaţiului public şi de combatere a securismului revanşard care simte din nou miros de sânge şi vânt în pânze dinspre Răsărit. În timp ce iresponsabilul domn Vosganian ne asigură că nu vor fi scumpiri semnificative (din păcate, preşedintele Băsescu a avut dreptate şi în acest caz, ce ziceţi stimaţi cititori care vă uitaţi la factura de gaze ca la găina cu 3 picioare?), partidele discută chestii mult mai „finuţe” gen cum să ne alegem primarii. Nici o grabă cu uninominalul, ceea ce, cuplat cu decizia ticăloasă de-a dreptul a Curţii, arată cum încearcă „falanga” să-şi păstreze controlul la momentul unui schimb de generaţii. Vă mai amintiţi de celebra bătălie pentru Punctul 8 de la Timişoara? În clipa când vreo două milioane de dosare au ieşit de sub controlul lor, fiarele au turbat. Aflu în acest moment că la mitingul din Bucureşti împotriva deciziei C.C. au participat câteva sute de persoane. Numai atât. Nici o reacţie din alte oraşe „martir”. Ne merităm soarta. Să aprindem o lumânare la capul viitorului României. Care a devenit din nou a lor.
