CERCUL VICIOS
Alegerea dlui. Adrian Năstase în funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al PSD este, fără îndoială, cea mai comică şi mai interesantă ştire a începutului de an. Ce dovedeşte? Că toate poveştile despre reformarea partidului urmaş al PCR pe care ni le-au tot vândut politicieni şi comentatori rămân numai asta: poveşti. De la plecarea lui Petre Roman la pierderea alegerilor din 1996, de la debarcarea lui Iliescu la cea a lui Năstase, de fiecare dată s-a spus: gata PSD se reformează, devine un partid social-democrat modern. Şi ce vedem? Mă uit la calendar şi mă închin bătrâneşte: suntem în 2008. La PSD nu se vede. Iliescu, Năstase, Hrebenciuc, oamenii ăştia au inventat maşina de întors în timp. E o gaură neagră în care se află toate partidele noastre. PNL-ul dă dovadă de o năucitoare lipsă de cadre şi de o incompetenţă managerială şi politică uluitoare chiar şi pentru adepţii săi înfocaţi. Într-un an jumătate sub înţeleapta sa conducere, România a regresat material şi moral la nivelul anilor 90. Se simte „la nivelul solului” o lehamite şi o disperare pe care n-am mai cunoscut-o de mult. PLD-ul trăieşte doar prin instinctul lui Băsescu, printre puţinii politicieni care au ştiut să spună oportun „am greşit”, dar care este într-o mare lipsă de sfătuitori. Când el nu va mai fi, partidul va avea mari probleme. Restul în acest partid e tăcere. România Mare e Vadim şi atât. Adică securismul şi ceauşismul cele mai greţoase. PIN e dintre alcătuirile bizare inventate în laboratoarele de inginerii politice, el nu există decât atâta vreme cât trebuie comunicate pe căi coclite anumite lucruri prin ubicuul domn Guşe. UDMR e un partid mono-maniacal, cu un discurs dublu de care nu se ruşinează, unul pentru membrii săi, altul pentru restul ţării. Jubilaţia de care s-a lăsat cuprins de când cu cazul Kosovo e semn rău. Cum vedem din această rapidă trecere în revistă, toate partidele noastre sunt cu faţa întoarsă spre trecut, ele n-au ţinut pasul cu prezentul (e suficient să te uiţi în parlament, să le vezi chipurile). Societatea românească a evoluat târâş grăbiş, totuşi a evoluat într-o anume direcţie, care este cea bună. Preocupată exclusiv de jocurile sale de interese. Clasa politică se învârte în propriul său cerc vicios. De aceea nici nu apare nimeni, nici un personaj nou, care să dea semne că ar fi altfel. Într-un fel revenirea dlui. Năstase, e o veste bună, PSD-ul este cel mai periculos virus care poate roade viitorul României. Indiferenţa la dosarele penale ale domnului amintit arată cât de puţin le pasă acestor domni de noi, prostimea. Într-o ţară europeană un domn cu dosarele dlui proprietar de Cornu ar fi stat înţelept pe margine până când Justiţia s-ar fi pronunţat. Totul e de un derizoriu absolut, ca să forţez limba română. Am uitat să-l amintesc în această înşiruire şi pe dl. Vanghelie, şi i-aş face o mare nedreptate şi domniei sale şi partidului. Căci ce partid o fi acesta care propune la primăria capitalei ţării un analfabet? Ce-o fi crezând acest partid al mulţimilor, cum se proclamă, despre inteligenţa românilor? Eu unul, mă simt grav insultat. Dumneavoastră nu?