"Nu mai e mult, până mai e foarte puţin.."
Această zicere nemuritoare din repertoriul inepuizabil al dlui Becali fixează cum nu se poate mai bine senzaţia generală a unui deznodământ fatal care se apropie. Este starea de silă care, nu întâmplător, dacă ne aducem aminte, a apărut cam înainte de fiecare campanie de alegeri. Nu e bine să faci previziuni în hârdăul nostru politic, dar aş paria că liberalii vor alege cea mai proastă dintre soluţii: vor ţine morţiş să o impună pe Norica Nicolai, cu ajutorul parlamentului. Pentru că, în înspăimântătoarea lor lipsă de idei şi de inteligenţă politică, liberalii au un gând fix, să-i facă în necaz lui Băsescu. Nu contează nimic altceva. Au călcat în picioare de atâtea ori legea, au făcut nişte opţiuni umane dezastruoase, au blocat întreaga activitate a ţării, au pus gaz peste foc de câte ori a fost cazul să acopere o nerealizare a guvernării. S-au cramponat de marele jurist Chioariu pe care, tot aşa ca sfidare l-au numit apoi la guvern, acum se ascund după fustele doamnei Norica. Ce va însemna asta? Negocieri „discrete” cu partidele din parlament, şi în ciuda strigătelor războinice ale domnilor Geoană sau Vadim, cu siguranţă că acestea vor vota pentru aprobarea „noului” guvern, pentru că aşa ne cer, nu-i aşa, „interesele ţării”. Politicienii noştri au o capacitate neruşinată de a-şi acoperi toate malversaţiunile sub această sforăitoare lozincă. De pildă, domnii de la PSD sfidează nu numai logica, ci şi bunul simţ, acuzând justiţia „că nu a judecat nici un mare corupt”, asta după ce a făcut zid de piatră în jurul domnului Năstase şi a celorlalţi implicaţi în groase dosare, prin cele mai joase tertipuri juridice. Apropo: în disperarea de a vedea cum se apropie alegerile şi îi prinde cu garda (de fier) jos, domnii din acest funambulesc partid au reactivat-o rapid: Hrebenciuc, Năstase şi, inevitabil, Iliescu sunt gata să reintre în luptă cu toate armele. Iar partidele mici, de centură, care se vând cui dă mai mult stau la pândă ca să prindă din vreme adierea care vesteşte învingătorul. În timpul când saltimbancii ocupă ecranele, se petrec lucruri interesante. De pildă raportul C.E. despre starea justiţiei din România. Suficient pentru a fi pus pe jar orice guvern cu un minim simţ al responsabilităţii. Băgat repede sub preş de vajnicii analişti a naţiei. Situaţia economică de tobogan a mai tuturor indicatorilor economici nu pare a da insomnii guvernanţilor. Anomalia unei guvernări de 20% este din plin speculată de PSD, PC, UDMR, RM. Acum au prins guvernul la înghesuială şi repetă scenariul cu pensiile şantajându-l cu o reducere a TVA-ului la alimente. Pentru boborul tâmpit de populisme dă bine la imagine. Dar ia să facem un mic calcul. Să presupunem că de la 19 se reduce la 0 procente. Bun. Sunt în formă azi, deci vă propun al doilea pariu: din această importantă reducere comercianţii dacă se vor îndura să coboare preţul la pâine ori lapte cu 1-2%, restul va intra în conturile lor. Adică, direct şi indirect ale politicienilor veroşi care propun asemenea experimente aberante din punct de vedere economic. La urma urmei, situaţia internă a României este mult prea simplă, oricât s-ar chinui să o complice comentatorii. E suficient să urmărim sabotarea făţişă sau mascată a votului uninominal în parlament, de către aleşi din toate partidele pentru a reduce toată larma spaţiului public la o mormântală tăcere. Pe micile ecrane rulează filmul horror: România, ultimul dans pe marginea gropii. Cântă fanfara Trei prăjini şi Nae Salam.
