2008
E de bonton ca în vidul de evenimente care marchează ruperea calendarului vechi şi instalarea pe perete a celui nou, mai lucios, presa să se dedea unei duble ocupaţii: bilanţul & anticiparea. Aşa că am tras şi eu cu ochiul/urechea să văd ce spun oameni mai deştepţi ca mine. Mi-a tras atenţia un aer de accentuat pesimism, atât în analizele economice, cât şi în cele politice. Într-adevăr, probabil că 2008 va fi anul scadenţelor. 2007 a fost din toate punctele de vedere o remiză păgubitoare pentru ţară. Am fost intoxicaţi cu expresia „conflictul dintre palate”, inculcându-se ideea că acesta ar fi cel mai mare impediment în calea unui progres pe care ni-l dorim. În realitate, acest conflict e cam singurul lucru bun care s-a petrecut în politica noastră. Răul cel mare este că el a rămas în stand by, nu s-a rezolvat într-o direcţie sau alta. Asta creează premiza ca blocajul să continue şi anul aceasta. Comentatorii acceptă resemnaţi că votul uninominal nu va intra în mod previzibil în vigoare anul acesta, şi vom asista cu siguranţă la un volei în care mingea răspunderii pentru acest eşec va fi aruncată dintr-un teren într-altul. Guvernul a reuşit o (contra)performanţă care i-a uimit pe economişti: unde în luna noiembrie datele economice arătau un însemnat excedent bugetar, brusc, în numai o lună, s-a trecut pe minus. Cum s-au evaporat urgent atâtea miliarde, rămâne un mister pe care nici măcar dl. Vosganian nu cred că-l poate descifra în întregime. Urmează alegeri. Toată lumea e resemnată că populismul va da în clocot, începutul fiind făcut în a doua parte a acestui an cu pensiile şi definitivarea bugetului. De unde această resemnare? Nu ar trebui, tocmai pentru că suntem preveniţi asupra inconştienţei politicienilor, să reacţionăm? Să nu credem în balivernele guvernamentale despre cum va curge lapte şi miere? Deja ţintele de inflaţie sau de deficit bugetar nu au putut fi respectate. Previziunile independente pentru 2008 sunt şi mai negre: depăşirea cu mult a indicatorilor „negativi” ai economiei. Mă scârbeşte însă acceptarea resemnată de către toată lumea a acestui dezastru anunţat. România a descoperit după 18 ani de stagnare că nu are o clasă politică profesionistă, ci o clică bine baricadată în spatele uşilor totdeauna închise şi ale vorbelor de circumstanţă din declaraţiile de presă. Niciodată ca în anul trecut ruptura dintre populaţie şi oligarhia politico-jurnalistică nu s-a făcut mai simţită. Iar efectele surprinzătoare se vor vedea la alegerile din anul acesta. Şi nu vor fi efecte favorabile pentru democraţie. Dacă economic situaţia se poate remedia în câţiva ani, având de suportat doar întârzieri care ne vor ustura la nivelul de trai, o sincopă în democraţie ne-ar arunca înapoi cu 20 de ani. Ar fi aproape imposibil de remediat. Dar, pentru că din multe puncte de vedere 2008 va fi o urmare în linie dreaptă a fratelui mai mare, confruntarea între Sistem şi cei care vor să-l dinamiteze odată pentru totdeauna va atinge probabil accente şi mai virulente. Bucuraţi-vă!
