CINE VORBEŞTE ÎN NUMELE MEU
Unul dintre lucrurile cele mai enervante din mass-media noastră politică este pretenţia „comentatorilor” de a vorbi „în numele poporului”. Ei au o suficienţă în a explica lucruri pe care omul-elector, deşi şi-a exercitat dreptul la vot, nu le-ar înţelege. O adevărată frenezie, un exces de interpretare a provocat procentul masiv al absenteiştilor. Toată lumea analiştilor pare să ştie cu cine ar fi votat muţii sociali. Au fost construite scenarii fantaste, s-au dat verdicte capitale, este o atitudine anti-Băsescu, este o atitudine contra întregii clase politice, este un protest general. Dl. Andrei Cornea, cu logica sa dezarmantă, desfoliază astfel un articol al dlui. Liviu Antonesei în care acesta din urmă susţinea că absenteismul este o dovadă de maturitate şi luciditate prin care „poporul” protestează împotriva ineficienţei şi ticăloşiei politicienilor. Nu, replică dl. Cornea, absenteismul e doar absenteism şi e mai degrabă semnul unei populaţii care nu vrea să se coaguleze într-un popor, care habar nu are de Europa sau de întrebarea de la referendum, care nu ştie să-şi apere democratic interesele. Doar abuzul de interpretare generat de prejudecăţi politico-sociale a făcut ca un gest anti-social să fie ridicat la rangul de mare protest public. În general, este abuziv să dai sens unei absenţe. De ce nu s-a comentat mai apăsat sensul voturilor exprimate? Să observ mai întâi că numărul mic de prezenţi a permis eliminarea partidelor de gang. Dacă am fi avut un procent mult mai mare, cel puţin Becali ar fi fost parlamentar european spre gloria eternă a României. Aşa, s-a văzut că o minoritate mai conştientă a făcut ceea ce nici un comentator n-a reuşit să anticipeze: eliminarea odioasei triplete: Becali, Vadim, Voiculescu, plus mult mai periculosul Guşe. Rezultate admirabile din punct de vedere democratic. Ca şi procentul zdrobitor al celor care au votat DA la referendum. Anormal este doar că aceşti domni cărora electoratul le-a dat un sănătos picior în fund nu şi-au prezentat demisia a doua zi, forţând anticipate, aşa cum ar fi fost şi moral şi democratic, ei încă ne fac legi şi ne zâmbesc de pe ecrane, ca şi cum nimic nu s-a întâmplat. Asistăm la o evoluţie în ritm diferit: un electorat care îşi exprimă decis dorinţa de schimbare, şi o clasă politică trăind numai şi numai pentru a-şi conserva privilegiile. Singurul scop îndeplinit cu brio de către politicienii noştri este acela de a obţine un dezgust general al populaţiei faţă de politică. Ceea ce permite oricând grave derapaje anti-democratice. O populaţie lucidă, educată, cu spirit civic ar vota un cu totul alt parlament decât cel actual, indiferent de sistemul de vot care va fi adoptat. Impasul vine din aceea că schimbările reformatoare trebuie votate chiar de parlamentul care are tot interesul să nu se schimbe absolut nimic. Populaţia a ales să-i lase pe alţii să vorbească în numele său, delăsându-se complet de orice luptă pentru colectiv. Tăcerea ei e cea mai urâtă imagine din oglinda în care ne privim zilnic.
10.XII.2007
