MITUL ÎNVINGĂTORULUI
Încă de la început, presa a creat în jurul lui Traian Băsescu legenda unui politician care iese învingător din toate bătăliile. Aparent, pare o construcţie elogioasă. Numai că ea s-a întors repede împotriva subiectului, legenda celui care îşi zdrobeşte adversarii a devenit pretext pentru una dintre cele mai cretine idei care circulă pe piaţa noastră media-politică: Băsescu dictator. Analizând ceea ce s-a întâmplat de când este preşedinte, vedem că nici pe departe să fie un învingător, şi că în mai toate încercările sale a fost înfrânt. Alegerile anticipate? Eşec. Schimbarea lui Tăriceanu? Eşec. O mare forţă de dreapta? Eşec. Rămânerea la guvernare a PD, susţinerea Monicăi Macovei sau a lui Răzvan Ungureanu? Eşec. Reforma clasei politice? Eşec. Reforma învăţământului în urma unei foarte corecte analize? Eşec. Decuplarea clasei politice şi mediatice de marile interese economice? Mare eşec. Nu discut aici motivaţia de profunzime a acestor iniţiative. Dar ele au fost absolut toate blocate de parlament şi de clasa politico-mediatică. Ciudat învingător, ciudată tiranie. Am avut nevoie de această introducere pentru a încerca o analiză a rezultatelor alegerilor. Comentatorii bine ştiuţi au jubilat: prima mare înfrângere a lui Băsescu. De unde prima? Haideţi să observăm mai atent rezultatele. PNL şi PSD nu au câştigat nici un oraş important din ţară. Absenteismul nu i se poate pune în cârca preşedintelui, el se înscrie în limitele general europene pentru astfel de alegeri. Ceea ce încearcă să escamoteze cei care clamează o mare înfrângere pentru preşedinte este că numărul de voturi pentru DA (82%) la referendum este aproape egal cu numărul total de voturi luat de celelalte partide. Şi asta cu alegători ai tuturor partidelor. Aţi mai auzit vreun alt politician român spunând: „am primit o lecţie”? După succesul zdrobitor al referendumului din mai, a spus vreun parlamentar „a fost o lecţie”? Intelectuali subţiri şi ziarişti firoscoşi, ca să nu mai vorbesc de politicieni, s-au dovedit deschis antidemocraţi lăudându-se că nu au participat la un vot inutil. Într-o democraţie, nici un vot nu este inutil. Prezenţa a fost o înfrângere pentru Băsescu, procentele o mare victorie. Toată lumea îl înjură, de exemplu, pe primarul Bucureştiului, Videanu pentru lucrările care blochează capitala. Cu toate acestea, procentul obţinut de PD a fost mult peste media pe ţară. Ce poţi să spui despre reacţia partidelor care nu s-au prezentat la nişte negocieri care sunt obligatorii în orice democraţie după nişte alegeri? După ce l-au acuzat pe preşedinte că nu se consultă cu partidele, blocând practic o jumătate de an ţara cu aberaţia suspendării, acum pesediştii şi acoliţii lor nu se prezintă la consultări. Orice explicaţie este inutilă. Nu înfrângerea preşedintelui este în discuţie, ci observaţia că PD-ul a obţinut singur voturi cât alianţa DA la alegeri. Am asistat la încă una din numeroasele înfrângeri ale lui Băsescu. Dovedind tocmai cât de puternică este manipularea împotriva sa. Şi dispariţia partidelor de guşă şi de nişă, nu este tot un merit la preşedintelui? Pe scurt, nişte alegeri cu rezultate edificatoare prin care ţara care gândeşte s-a pronunţat împotriva dictaturii elective cum o numeşte un politolog. Eu, nefiind politolog, pot să-i spun simplu dictatura nesimţirii şi ticăloşiei parlamentare.
3.XII.2007
