PĂLĂRIA DOMNULUI CIOROIANU
Cea mai cruntă dezamăgire a actualului guvern (cel mai slab, fără îndoială, de la începuturile noii ere) este fără îndoială Dl. Cioroianu. De la alde Remeş et comp. nu te aşteptai la nimic, deci nu aveau cum să te dezamăgească. Dl. Cioroianu însă era „de-ai noştri”, dilematic, intelectual de subţire ironie, democrat convins, tânăr părând neatins de sechelele trecutului regim, elegant în stil şi în polemică, părea antiteza perfectă a grobianismului analfabet cu sau fără diplomă de tip Vanghelie – Orban. De îndată însă ce o conjunctură internă nefericită l-a propulsat în fruntea Ministerului de Externe a început o serie incredibilă de gafe, pe care presa nu încetează să le inventarieze în ultima săptămână, de când criza ţiganilor din Italia a provocat o avalanşă stupefiantă de aiuritoare declaraţii. S-a văzut că sub ambalajul „european” stătea un mare gol, în zadar încercându-se a fi mascat de o verbozitate abundentă. O pălărie mult prea mare s-a dovedit această funcţie pentru domnul profesor de istorie. Îmi vine a spune că problema raportului dintre cap şi pălărie este problema fundamentală a României actuale. Nu avem un număr suficient de capetele pentru prea multele pălării pe care Europa şi Lumea ni le-au dăruit. Drama domnului Cioroianu este, de fapt, drama unei întregi generaţii. În care s-au pus imense speranţe ca fiind prima generaţie a libertăţii, capabilă să înţeleagă şi ce a fost înainte, pentru că prinsese ceva din epocă, şi noua lume în care intrăm. S-a dovedit însă că ne-am grăbit. Această generaţie nu este cu nimic mai bună decât cea precedenta, înrăită în toate răutăţile activismului peceristo-securistic. Este o „generaţie forţată”, insipidă ca roşiile alea arătoase dar fade, coapte artificial în sere. Generaţie necoaptă, intrată prea repede în funcţii, cu E-urile duble ale unui sistem de învăţământ intern falimentar şi ale unuia extern din care au importat la repezeală doar un pospai de limbaj oengisto-stângisto-ecologistico-corect politic prin care să poată ocupa funcţii administrative înalte. De îndată ce fost zgâlţâită puţin de Istorie poleiala a căzut şi golul intern s-a văzut înspăimântător. Între incultura frustă a Doamnei Udrea, preşedinta de onoare a Norvegiei, şi erorile actualei excelenţe de la Externe, cele din urmă sunt infinit mai periculoase. În toate domeniile avem o lipsă cronică de oameni apţi să ocupe funcţii de reprezentare. De fapt, are România o politică externă? Când, la începuturile mandatului său, Dl. Băsescu vorbea de axa Bucureşti-Londra-Washington, un cor de deştepţi au declanşat o campanie fulminantă împotriva sa. Prost informaţi, domniile lor erau în urmă cu jumătate de stadion. Pentru că, între timp, atât Germania cancelarei Angela Merkel, cât şi Franţa impetuosului Nicolas Sarkozy au virat-o substanţial spre America. Dl. Putin face un serviciu involuntar unei Europe paralizate şi îmbuibate, refăcându-i un Duşman în faţa căruia să se coalizeze. Modelul polonez, mândria vechilor Pani cracovieni de care, iată, se loveşte acum întreaga Europă Unită nu a fost deloc analizat la noi. Exemplară apărare a intereselor naţionale la polonezi, nici o tresărire într-o ţară în care toate comenzile europene au fost executate fără crâcnire. Iată ce se întâmplă acum cu Fordul craiovean, pentru că producătorii europeni nu vor să aibă un asemenea concurent în coastă. Şti-vom să ne apărăm interesele cu radicalitate? Cu un ministru complet lipsit de viziune şi gafeur iremediabil, nici o speranţă. Anul ăsta se poartă pălării (prea) largi!
