Membrii de partid
Obsedaţi de şogunii din toate partidele, de afacerile şi mişcările politice de la vârf, de confruntarea dintre „palate”, de corupţia şi nesimţirea instituţiilor şi a oamenilor, am uitat să privim şi în altă parte, spre marea masă anonimă a simplilor „membri de partid”. Fiecare dintre partide îşi face un titlu de nobleţe de a avea cât mai mulţi aderenţi. Mulţi….dar de calitatea acestora nu vorbeşte nimeni. Îi vedem rar pe aceşti oameni simplii, când câte un primar zelos îi mobilizează la sediul prefecturii, sau, dacă au noroc, îi duce chiar la palatul parlamentului să se zgâiască la pereţi şi să mănânce la caserolă. Sun congrese, sunt adunări electorale, mitinguri, unde e nevoie de o asemenea masă de manevră. În căutare de subiecte hazlii, ziariştii îi vânează pe unii dintre aceşti sărmani şi le culeg perlele, constatând că, de cele mai multe ori, habar nu au de ce se discută acolo. Nu e de râs, e de plâns. Nici un partid nu se ocupă de educarea membrilor săi, baza, de la nivelul comunei sau al orăşelului, este compusă de cele mai multe ori, dacă nu din vulgari profitori de duzină, după exemplul celor „de la centru”, atunci din inşi pitoreşti, demni de a figura în tratatele de psihiatrie. Într-o tipică imitaţie maimuţărească lipsită de fond, partidele „mari” îşi aloca resursele pentru aşa-numitele şcoli de vară. Cred că aceste resurse ar fi mult mai bine folosite dacă s-ar face o educaţie „la firul ierbii” pentru cadrele locale. Pentru comunităţile despre care se face atâta paradă, ar fi ceva mult mai folositor decât serile de discotecă în care tinerii din partide adverse „se înfrăţesc”. Asta cere însă multă muncă, un proiect social şi o politică de cadre pe care nici un partid din România tranziţie nu le are. Fie că se declară social-democrat şi plânge de mila săracilor pe care el i-a sărăcit, conservator sau popular care ar marşa pe valorile tradiţionale, deschizător de noi drumuri liberale, din această brumă de doctrină pe care abia vreo 10-20 de inşi de la vârful partidului o stăpânesc suficient nu mai rămâne până la bază decât foamea de înavuţire şi un rudiment de limbaj de lemn de care te îngrozeşti. Fără acest contingent de „oamenii noştri” care ştiu toate iţele şi bârfele locului, care pot manipula oamenii pentru că le cunosc toate interesele, nu se poate câştiga o alegere locală. Stimulaţi de faptul că sunt băgaţi în seamă de domnii cei mari care apar la televizor, că sunt făcuţi părtaşi (cred ei) la marile secrete ale politicii de la centru (nu există întrunire cu „activul de partid” în care să nu se împărtăşească de către vorbitorii de la tribună asemenea „secrete” care „nu apar în presă” şi care-i fac pe participanţi să iasă de acolo mai ţanţoşi, mai plini de propria importanţă) acestor activişti le lipsesc o mulţime de calităţi pentru a fi cu adevărat factori de coagulare politică la nivelul local. Le lipseşte în primul rând cultura elementară, sunt de multe ori inşi rudimentari (şi nu mă refer aici la diplome), abili doar în chiverniseală. Puţini dintre oamenii exemplari ai unei comunităţi sunt mobilizaţi de către partide, de obicei aceştia îşi văd de treburile lor. Ne plângem mereu de calitatea execrabilă a politicienilor noştri. Ei nu sunt, din păcate, mai buni decât masa de alegători. De aceea, ar trebui s-o privim mult mai critic şi mai nepopulist pe aceasta.
