ŢIGANII ŞI NOI
Ard malurile Tibrului. Un ţigan de cetăţenie română a comis o crimă atroce. Grupurile extremiste ripostează. Presa, care nu trăieşte în toată lumea decât după principiul benzină pusă pe foc, exacerbează un conflict vechi şi camuflat de enorma ipocrizie aşa-zis democratică. Cum s-a ajuns aici? Lucrurile pornesc de departe. Ani de zile, Europa ne-a criticat pentru că în presa noastră criminalitatea de orice fel era pusă în seama ţiganilor. Discriminare! Hădăreni. Vă mai aduceţi aminte? Presiuni externe şi papagaliceasca democratică a ONG.iştilor specializaţi în „drepturile minorităţilor” au permis oficializarea numelui de Rom, fără nici o justificare istorică ori lingvistică, sporind astfel confuzia premeditată. Banii europeni veniţi cu nemiluita la tot felul de asociaţii nu au îmbunătăţit cu nimic situaţia membrilor etniei. Crime cel puţin la fel de abominabile au loc curent şi în ţară, nici un guvern, nici o autoritate n-a avut curajul să pună degetul pe rană. Câte localităţi terorizate de ţigani, apărate de mascaţi, am văzut la ştiri! A trebuit ca unul dintre membrii etniei să aprindă un butoi de pulbere pentru ca Europa să înţeleagă ce a importat din România. O Europă rahitizată de ideologia corectitudinii politice se predă unui terorism minoritar dar nu-i pasă că acest terorism are în România aspecte mult mai evidente şi mai brutale. Incapacitatea patentă a autorităţilor române de a rezolva situaţiile de încălcare a legilor, (valul de infracţionalitate internă de la cartierele marginale ale Bucureştiului sau altor oraşe, bătăile interlopilor din Craiova sau Braşov, trenurile ocupate de infractori fără bilet în care Poliţia declară nonşalant că-i e frică să urce, nesiguranţa publică generală, toate astea iată, le-am exportat în mai puţin de un an de când suntem „europeni”) vine din incapacitatea de a gândi cel mai simplu proiect social şi de a-l duce la capăt. Ceea ce s-a întâmplat în Italia e un reflex perfect al unui stat impotent şi iresponsabil faţă de cetăţenii săi. Dacă toţi infractorii, de la cei mici la cei mari ar fi fost pedepsiţi, nu ocrotiţi de un parlament numit tatăl hoţilor, dacă poliţistul comunitar n-ar mai bea la birt cu şeful mafiei fierului vechi din sat, dacă în locul vilelor monstruoase ale mai marilor etniei s-ar fi luat măsuri de ameliorare a situaţiei celor mai amărâţi, n-am mai fi ajuns la această situaţie. Dacă poliţia de frontieră şi-ar fi făcut datoria, dacă n-am avea un guvern bleg (care se bâlbâie groaznic în legătură cu acest caz), un minister de externe incompetent (se pare că noul ambasador care nici nu şi-a preluat funcţia nu ştie Italiana), dacă societatea civilă ar şi gândi în loc să preia ca adevăruri absolute lozincile stângiste europene, dacă societatea românească nu ar fi patologic dezbinată, dacă autorităţile ar avea o viziune de perspectivă, dacă presa n-ar cultiva numai jos-nicia (exact aşa scris) întărâtând instinctele. Dacă nu ne-am fi ţiganizat în adâncul sufletului şi al comportamentelor, dacă n-am fi acceptat manelele ca destin naţional, dacă am fi avut coloană vertebrală, dacă am fi avut cultură, dacă am fi avut elite în dialog cu masele proaste, dacă am fi avut învăţământ, dacă n-am fi avut comunism, dacă n-am fi avut tranziţie aberantă, dacă am fi avut democraţie, nu parlament de infractori, dacă am fi fost un popor, nu o hoardă…..dacă……. biata femeie din Italia ar fi trăit şi azi.
