ATENŢIE, CAD BOLOVANI!
De la bun început, din 1990, a existat o fractură între interesele clasei politice şi cele ale populaţiei. Dar prăpastia a fost mascată de interese care formal coincideau. Rapoartele FMI la care trebuia să ieşim bine, integrarea în NATO, apoi în UE. După ianuarie 2007, un asemenea obiectiv vizibil, imediat, a dispărut şi clasa noastră politică, şi aşa şubrezită de 17 ani de inutile lupte interne, a ales să se sinucidă prin adoptarea unei agende total diferite de cea a electoratului. Acţiunea aberantă, care a blocat inutil ţara, a suspendării preşedintelui, tirurile de artilerie grea împotriva Monicăi Macovei sau a lui Răzvan Ungureanu, diversiunea „intelectualii preşedintelui”, regruparea masivă şi reuşita în a anula consecinţele referendumului, echivalent cu un vot de blam dat acelora care au confiscat pentru ei agenda publică… au fost câteva dintre gesturile prin care clasa politică şi-a marcat cu orgoliu teritoriul inaccesibil muritorilor de rând. Consecinţa firească a fost un guvern cu câteva personaje în marja penibilului şi a penalului, o stupefacţie abia ascunsă la nivelul forurilor europene, o tot mai acută distanţare a publicului de politic. Săptămâna asta avem şansa de a trece într-o nouă etapă istorică dacă reuşeşte moţiunea de neîncredere în guvern. Depinde evident şi ce punem în loc. Sunt decis astăzi să nu rostesc nume proprii, tocmai pentru că trebuie să depăşim faza în care o decizie politică se ia pentru „a-l înfunda” pe cutare sau a-l scoate în faţă pe celălalt… Să vedem politica în abstract, dincolo de (e)terna luptă între partide şi oameni, în funcţie de ceea ce ne face bine. Este limpede că întregul nostru sistem politic, din multe cauze pe care nu le pot aminti aici, este cangrenat, putred până la os şi că trebuie schimbat. Indiferent de jocurile de culise care se fac pentru a vida legea votului uninominal de orice conţinut. Un sistem în care politicul sabotează administraţia iar administraţia are doar criterii politice este menit să se înfunde repede. Deocamdată merge pentru că a fost un impuls iniţial dar de fiecare dată când politicul şi administrativul se întâlnesc totul se blochează, ca în cazul autostrăzilor, al modernizării infrastructurii bucureştene, al reacţiilor întârziate la calamităţi etc. Nu ştiu ce şanse sunt să avem un guvern care să administreze mai mult şi să facă mai puţină politică de partid. Dar numai faptul că se sparge buba care trebuia spartă încă din 2005 şi este benefic. E un prilej de a mai vântura pleava. Câştigul ultimilor ani este că avem o justiţie care începe să mişte, unii oameni nu mai acceptă să stea în poziţia de „să trăiţi” şi unul singur dacă se arată mai încăpăţânat, se vede imediat la nivelul întregii structuri. Deocamdată, acum când scriu, suntem la momentul pariurilor: pică, nu pică. Din fericire, momentul este de aşa natură încât nici măcar nu mai contează prea mult. Toate partidele au prilejul să facă o curăţenie de toamnă temeinică în rândurile lor. Cum zicea un analist celebru: trebuie să pice nişte capete. Sau nişte bolovani în capetele noastre de purtători de buletin de vot. N-ar fi rău ca să avem câţiva ani în care guvernele să se schimbe mai des. Am învăţa că acesta-i ritmul natural al unor democraţii, sânge proaspăt pompat în artere, ţinerea politicienilor în priză, nu semn de instabilitate politică, precum ne avertizează multe dosuri îndrăgostite de scaune. Până atunci, atenţie, săptămâna asta se blochează circulaţia politică! Cad bolovani!
22 sept 2007
