paradoxuri

PARADOXURI

„Enunţ contradictoriu şi, în acelaşi timp, demonstrabil; părere (absurdă) contrară adevărului unanim recunoscut; p. ext. ciudăţenie; enormitate, absurditate”. Mânuitorii noştri de limbaj public folosesc paradoxul nu atât pentru efecte retorice de care nu au habar (nimeni nu a luat lecţii de retorică), cât pentru a ascunde adevărul şi a aplica celebrul dicton; dacă nu-i poţi convinge, ameţeşte-i! două exemple vreau să dau azi, din lumea analiştilor politici. Primul este dnul. Bogdan Teodorerscu, inteligenţă sprinţară, sofist perfect, gata să demonstreze în orice clipă că albul e negru şi invers. A fost şeful de campanie al lui Emil Constantinescu şi a devenit un consultant şi susţinător nedisimulat al PSD. Domnia sa a scos recent o carte: despre epoca Băsescu. Lasă că mi se pare absolut prematur să tragi concluzii, după 2 ani de mandat, parcă puţină prudenţă ştiinţifică n-ar strica. Na-m văzut evident cartea, dar l-am văzut pe autor la emisiunea lui Cristian Tabără: o frază mi-a atras atenţia şi m-a făcut să închid televizorul: de la Ceauşescu încoace, Băsescu este cel mai elogiat preşedinte român. Nu ştiu cum demonstrează domnia sa această evidentă enormitate. Când cea mai empirică analiză arată că presa este cam 80- 90% împotriva preşedintelui, când eşti huiduit în Parlament, cum se poate vorbi de adulare? Bănuiesc că ilustrul politolog se referea inconştient la sprijinul unor intelectuali. Care nu echivalează deloc cu o adulare şi care, iată, ustură al naibii, semn că a fost bine venit. Un al doilea exemplu vine din cealaltă tabără. Dna. Alian Mungiu Pippidi, şi dânsa ilustru politolog, într-un recent articol milita împotriva părerii generale a comentatorilor după care Mircea Geoană ar fi un slab prim ministru. Argumentul pe care domnia sa îl aduce este însă unul foarte slab, în înţelesul logic, anume că dl. Geoană are o bună imagine externă. Irelevant, pentru că, să zicem, la vremea lor, şi Corneliu Mănescu sau Ştefan Andrei au avut o bună imagine externă. În al doilea rând, doamna Mungiu face total abstracţie de întreaga activitate politică a şefului PSD, care nu poate fi catalogată generos decât catastrofală. Cum să pui şef al guvernului pe cineva care a condus, fie şi doar nominal, dezastruoasa campanie de suspendare a preşedintelui care a blocat dezvoltarea Românei de un an întreg? Pe cineva care pariază pe calul mort al moţiunii şi care n-a reuşit în propriul partid să facă nimic? Total,lipsit de substanţă, dl. Geoană nu poate fi propus prim ministru doar pentru că l-a citit pe nu ştiu care politolog străin cu care dna. Mungiu este foarte mândră de a fi prietenă (zice domnia sa). Asemenea „raţionamente” şchioape se găsesc puzderie în presa noastră, dând impresia că avem specialişti de super calificare. Am ales înadins două nume ilustre şi nu ziariştii aşi în datul cu părerea după cum dau patronii cu plicul. Aş fi analizat şi felul incalificabil în care s-a scris despre operaţia preşedintelui, dar aici nu mai e vorba doar de raţionamente văduve de logică, ci de ticăloşie pur şi simplu. Mizeria umană exhibată într-o totală lipsă de bun simţ. Ne tot văităm că avem politicieni sub orice critică. Dacă am schimba o lună locurile, inversând armata politicienilor cu cea a analiştilor politici, cred că nu s-ar băga de seamă.
sept 2007