SFÂNTA, MAREA IPOCRIZIE
A făcut ceva vâlvă în ultimele săptămâni cazul unei comunităţi de ţigani în care se practică obiceiul tradiţional al căsătoriei de la vârste fragede şi „promisiunea” pe care şi-o fac cele două familii când încă odraslele sunt în prima copilărie. Din nou presa atinsă de imbecilitate a speculat numai aspectul scandalos al lucrurilor, ocolind temeiul incidentului. Posibilitatea de integrare a ţiganilor nu este discutată nici de reprezentanţii lor, nici de puzderia de ONG-uri calate pe aşa-zisele drepturi ale minorităţilor. Avem aici de-a face cu enorma ipocrizie occidentală pe care ai noştri o înghit pe nemestecate. Ni se cere, astfel, să încurajăm minorităţile să-şi păstreze tradiţiile culturale. Dar, printre aceste tradiţii stau la loc de frunte şi căsătoria la o vârstă fragedă şi nomadismul şi igiena precară şi ignorarea şcolii şamd. Nu numai dansurile din filmele lui Kusturica care marşează pe pitoresc. Opunându-se vehement ca unei barbarii căsătoriei între copii, militanţii sunt în contradicţie cu ei înşişi. Ori accepţi toate tradiţiile, ori stabileşti că unele sunt bune, altele rele, şi atunci, de fapt, introduci un arbitrariu total. Din ce punct de vedere clasifici tradiţiile ca acceptabile sau inacceptabile? Tot din punctul tău de vedere, al europeanului trecut prin Iluminism şi raţionalism, prin Declaraţia drepturilor omului şi revoluţiile de emancipare. Atunci, mergi până la capăt! Faptul că ni se reproşează în mass media internaţională că nu suntem în stare să rezolvăm problema ţiganilor escamotează realităţi grave. De pildă, există presiuni în Anglia, din partea comunităţii musulmane tot mai numeroase (cam 3%) şi mai vehemente, să fie acceptată legea Sharia, care prevede printre altele o înţelegere între familii privind viitorul mariaj care se face pe la 7-8 ani, iar consumarea propriu-zisă a mariajului se face cam pe la 14 ani. De ce „acolo” acest lucru ar fi văzut ca o dovadă de toleranţă (imbecilă cred eu – repet cuvântul care etimologic înseamnă „slăbiciune”) superioară, iar la noi ca una de subdezvoltare morală? Raţionamentul moral este evident fisurat. Ideea că din Europa trebuie să importăm tot, fără nici o discuţie, este una debilă. „Europa” nu-şi poate ascunde aroganţa faţă de nou venite: vezi cazurile Mailat (ce s-ar fi întâmplat dacă în presa noastră ar fi apărut asemenea pusee rasiste?), Nokia-Jucu, Ford-Craiova…şi câte alte exemple se pot da. Există cetăţeni europeni de rangul 1 şi cetăţeni europeni de rangul 2 (români şi bulgari). E o realitate pe care n-ai voie să o spui în gura mare, contrazice ipocrizia egalitaristă a Bruxelles-ului şi a corectitudinii politice. Să nu se înţeleagă din cele de mai sus că aş fi anti-european, dimpotrivă sunt un susţinător vehement al europenizării noastre. Cu condiţia să aderăm la acea Europă care îşi cunoaşte tradiţia, nu la cea care îşi neagă, de exemplu, rădăcinile creştine. La acea Europă a oamenilor destinşi, curaţi, primitori, harnici, care au dat lumii Ştiinţa şi Arta (cu majusculă), nu la Europa blocată de stupide lozinci antiamericane, la acea Europă care se va dovedi în stare să condamne crimele comunismului cu aceeaşi vehemenţă cu care le condamnă pe cele ale nazismului. La acea Europă care nu se va lăsa strivită de terorismul minorităţilor de orice fgel. Europa unită se face nu prin legi debitate îndelung în birouri elegante, ci prin unirea unităţilor de măsură pentru toţi cetăţenii săi nominali. Statul român este străin nu numai faţă de cetăţenii minoritari, ci faţă de toţi cetăţenii săi cărora nu este în stare să le gândească o conducere eficientă. Ţiganii îşi fac titlu de glorie din a nu respecta legile scrise şi nescrise sub pretextul specifiictăţii etnice. Dl Tokes ăşi face birou euro-parlamentar la Budapesta, într-un stat al cărui cetăţean nu este. Parlamentul votează o lege a votului uninominal care nu este uninominal. Trăim într-o ţarăîn care toate par a spune, precum poetul, nu sunt ce par a fi. De aceea, renunţând la ipocrizie, ar trebui să ne întrebăm doar cum suntem cetăţeni .
